22 dec. 2023

LIBERUL ARBITRU SAU ILUZIA VOINŢEI OMENEŞTI

 În privinţa voinţei omeneşti, se poate spune că oamenii ne având liberul arbitru nu pot crea sau face ceva în baza voinţei sale. Acea voinţă în care oamenii cred, este o pseudovoinţă, o iluzie, o voinţă virtuală şi nicidecum o voinţă adevărată.

Mulţi oameni cred că anume ei pot ceva, ei fac ceva, ei planifică şi acţionează, iar planurile lor se materializează. Însă Dumnezeu care este Atotştiutor ştie nu numai gândurile oamenilor, dar şi viitorul lor. Astfel soarta omului este în mînile Domnului.



Faptele unor oameni se manifestă prin voinţa lui Dumnezeu şi nu prin propria voinţă, deoarece cuvintul lui Dumnezeu inevitabil se va împlini, astfel soarta este fatală, obligatorie. Soarta sa omul n-o pricepe, chiar şi paşii lui sunt stabiliţi (hotărâţi) de Dumnezeu. Soarta este ca o moştenire trimisă din ceruri.

Astfel oamenii care nu pot să cunoască Viitorul Lumii dar nici viitorul său sunt ca creaturi absolut limitaţi în fapte şi decizii. Deoarece Viitorul există deja în forma sa spirituală, fiind scris în Planul Divin ca informaţie care se va materializa inevitabil, oamenii „pot” dacă le este sortit, să cunoască, să vizioneze acest Viitor şi aceea foarte limitat. Anume unii oameni fiind creaţi spre prorocire, clarviziune, pot “vedea” Viitorul său sau al omenirii întregi. Deoarece oamenii nu pot crea nimic în realitate, doarece Creator este numai Dumnezeu, Creaturul le-a dat oamenilor iluzia de creatori.

Cele mai strălucite şi geniale descoperiri şi opere de artă pe care au “creat” oamenii, sunt executate conform Planului Divin.

Unii sunt mândri şi atot încrezători în forţele proprii, ei cred că creează ceva, material sau spiritual cu alte cuvinnte „se bizuiesc pe carele lor, alţii pe caii lor”

 Alţii cei mai puţini, care înţeleg pe Adevăratul Creator se conformează, speră, se roagă, nădăjduiesc. Dumnezeu iubind diversitatea a creat diferite persoane, inclusiv cu diferită atitudine faţă de voinţă şi creaţie, faţă de iluzii şi dogme, etc. Dacă există diferite păreri, iluzii, dogme bazate pe diferite argumente, aceasta o doreşte şi vrea numai Creatorul. 

Totul ce a existat, există, sau v-a exista, totul este planificat şi respectiv admis spre existenţă de către Dumnezeu conform Planului său.

Şi acest Plan admite obligatoriu contradicţie în unele faze.

Este moarte, este distrugere, Haos (a 7 zi), dar este şi viaţă şi creare Cosmos (6 zile). Este CREDINŢĂ dar este şi SUPERSTIŢIE, este ADEVĂR dar este şi DREPTATE.

Căci dreptatea relativă o are fiecare om, având ca bază argumentele sale limitate, relative, bazate pe cunoştinţe limitate şi înfrumuseţate cu dorinţe, imaginaţii, etc..

ADEVĂRUL Absolut îl ştie numai Dumnezeu şi acest Adevăr este Absolut, Obiectiv pentru toţi cărora le este dat să-l cunoască. Oamenilor în majoritatea lor le rămâne numai dreptatea, care poate fi aproape sau departe de Adevărul Absolut, dar niciodată exactă, identică cu Adevărul. Primind argumentele prezentate mai sus, ce îi rămâne omului ?

Dumnezeu creînd Lumea a rînduit pentru tot TIMPUL său conform PLANULUI SĂU.

 

 CORANUL

Surah 17|99| ,,Ei nu-şi dau seama că Dumnezeu care a creat cerurile şi pământul poate crea iarăşi alţii asemenea lor? El le-a hotărât un soroc, fără nici o îndoială asupra-i, însă cei nedrepţi refuză orice, în afară de a fi tăgăduitori.”

Din punct de vedere emoţional, omul ar trebui să se bucure, şi de cunoştinţele primite şi de încrederea că Ordinea Universală o dirijează Planul Dumnezeiesc. Altfel spus, totul ce se face se face înspre bine şi Scopul final este bun. Chiar dacă în unele timpuri, momente şi în unele locuri, noi oamenii, nu suntem mulţumiţi.

Alţii oameni ar spune: „Dacă totul este programat, eu ce să stau cu mâinile în sân ?”

Vedeţi că, oamenii ca creaturi se “alimentează” şi “activează” cu iluzia propriei voinţe, astfel oamenii nu pot să stea “cu mâinile în sân”. Ei ca şi atomii, ca şi animalele şi plantele există, se schimbă, trăiesc, fiind aproape încrezuţi că ceva depinde de ei. Alimentându-se cu iluzii de creatori se autoliniştesc, că măcar ceva ceva dar depinde de ei. Dar în fine şi iluziile care apar în conştiinţa oamenilor la fel sunt programate.

Deci oamenii să facă ceva sau nu, să spună ceva sau nu, să gândească ceva sau nu, să creadă în ceva sau nu, ce n-ar fi, totul este planificat, deci totul trebuie să existe şi totul există, vrem noi sau nu vrem.

Prorocii adesea spuneau că primesc informaţia viitorului chiar de la Dumnezeu. Biblia subliniază în multe versete dependenţa soartei omului de Planul Divin.

De exemplu viaţa şi soarta lui Ioan Botezătorul prorocită anterior.Dar nu numai ci şi numele celor aleşi este stabilit de către Dumnezeu.

Ioan n-a venit din capul, sau din voinţa sa proprie, ci era trimis de Dumnezeu. Soarta oamenilor necredincioşi este foarte dură, dar Hristos subliniază că viaţa lor este o soartă, o consecinţă al Planului Divin.  La fel şi Pavel a fost chemat prin voia Domnului

Interesant cum explică Iisus soarta oamenilor cu disabilităţi. Era o superstiţie că disabilităţile sunt o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru păcatele omului sau părinţilor, strămoşilor acestui om. Şi acum unii oameni spun că cineva a fost schilodit sau s-a îmbolnăvit pentru că a păcătuit şi Dumnezeu l-a pedepsit.

Iisus a subliniat că disabilităţile oamenilor nu sunt consecinţe ale păcatelor, ci sunt planificate de Creator, şi prin această existenţă se arată lucrările Domnului. Hristos foarte clar le explica ucenicilor că „în ceasul acela” Duhul Sfânt îi va învăţa, deoarece Planul prevede totul inclusiv gândurile şi vorbele oamenilor.

Soarta celor răi de Dumnezeu creată şi plină de probleme. În aceste versete se stipulează că suferinţele, piedicile, soarta rea, tot a fost creat, zidit din început ca un program, ca o soartă fatală. Cei aleşi, cărora le este dat, deci Fii lui Dumnezeu cînd fac ceva sau chiar cînd vorbesc totul este „programat”.

 

CORANUL

Surah 7|131| ,,Ei spuneau, când un bine li se întâmpla: “Acesta este pentru noi!” Atunci când un rău îi lovea însă, îl socoteau pe Moise şi pe ai lui vinovaţi de soarta lor. Oare soarta lor nu este dată numai de Dumnezeu? Cei mai mulţi dintre ei nu ştiu însă nimic.”

Versetul subliniază că soarta oamenilor este controlată de Dumnezeu și că majoritatea oamenilor nu înțeleg sau nu au conștiență de acest adevăr. Mesajul acestui verset este să ne amintească că puterea și controlul asupra evenimentelor sunt în mâinile lui Dumnezeu, și că ar trebui să ne încredem în planurile Lui, chiar atunci când nu înțelegem de ce ni se întâmplă anumite lucruri.

 

CORANUL

Surah 13|38| ,,Noi am trimis înaintea ta trimişi şi le-am rânduit soţii şi urmaşi. Nici un trimis nu poate aduce vreun semn decât cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Fiece timp are o Carte.”

De asemenea, versetul menționează că niciun trimis nu poate aduce un semn sau un miracol decât cu permisiunea lui Dumnezeu. Acest lucru subliniază autoritatea și puterea lui Dumnezeu în a acorda sau a refuza trimișilor Săi puterea de a realiza miracole sau semne pentru a confirma mesajul lor.

Versetul se încheie afirmând că fiecare perioadă are propria sa Carte, ceea ce poate fi o referire la faptul că fiecare profeție sau epocă are propriul său mesaj și lege divină adaptată nevoilor și condițiilor timpului respectiv.

 

CORANUL

Surah 14|10| ,,Trimişii lor spuseră: “Oare este vreo îndoială asupra lui Dumnezeu, Creatorul cerurilor şi al pământului? El vă cheamă ca să vă ierte vouă din păcate şi ca să vă mai păsuiască până la un anumit soroc.”

 

Ecclesiastul

Cap.11.5. ,,După cum nu ştii care este calea vântului, cum se întocmesc oasele în pântecele maicii, tot aşa nu cunoşti lucrarea lui Dumnezeu, care face toate.”

Acest verset subliniază ideea că oamenii nu pot înțelege în totalitate planurile sau lucrarea lui Dumnezeu, așa cum nu pot controla sau prevedea direcția vântului sau cum sunt formate oasele în pântecele mamei. În esență, versetul exprimă limitările umane în a înțelege profunzimea și misterul lucrărilor lui Dumnezeu.

Acest verset subliniază umilința umană în fața măreției lui Dumnezeu și necesitatea de a ne baza pe credință și încredere în planurile Sale, chiar atunci când nu le putem înțelege pe deplin.

 CORANUL

Surah 33|38| ,,Nici un păcat nu i se face profetului pentru ceea ce Dumnezeu i-a rânduit să facă după obiceiul hotărît de Dumnezeu celor de odinioară. Porunca lui Dumnezeu este soartă hotărâtă.”

Acest verset se referă la profetul Muhammad (pace fie cu el) și declară că el nu poate fi făcut vinovat de ceea ce a fost rânduit sau hotărât de Dumnezeu în ceea ce privește acțiunile sau comportamentul său în conformitate cu obiceiurile stabilite de Dumnezeu pentru toți trimișii sau profetii din trecut.

 

 CORANUL

Surah 27|47| ,,Ei au spus: “Noi avem o presimţire rea cu tine şi cu cei care sunt ca tine.”  El le spuse: “Soarta voastră este în mâinile lui Dumnezeu, iar acum sunteţi puşi la încercare.”

 

Amos

Cap. 3.6. ,,Sună oare trâmbiţa în cetate fără ca poporul să nu se înspăimânte? Se întâmplă vreo nenorocire în cetate fără ca Domnul să nu o fi pricinuit?”

Acest verset subliniază ideea că evenimentele, în special cele tragice sau nenorocirile, nu au loc fără voia lui Dumnezeu sau fără ca Dumnezeu să fi fost la originea lor. Este o declarație care pune accentul pe suveranitatea și controlul lui Dumnezeu asupra evenimentelor din lume.

 

 Sfânta Evanghelie după Ioan

Cap. 19.10, 11. ,,Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc? IIisus a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus... ”

Isus răspunde afirmând că puterea lui Pilat nu ar exista dacă nu i-ar fi fost dată de sus, adică de către Dumnezeu. Acest lucru subliniază ideea că evenimentele care se petrec, inclusiv condamnarea și răstignirea lui Isus, sunt parte din planul divin și că nimeni nu are puterea sau controlul absolut asupra lor, cu excepția lui Dumnezeu.

Acest pasaj reflectă învățăturile creștine referitoare la suveranitatea lui Dumnezeu și că El este singurul care are control asupra destinului uman.

 

CORANUL

Surah 6|60| ,,El este Cel care vă ia la El noaptea şi ştie ce aţi săvârşit peste zi, apoi vă scoală ca sorocul cunoscut să vi se împlinească. Apoi la El este întoarcerea voastră, iar El vă va înştiinţa de ce-aţi făptuit.”

El spune că Dumnezeu ne ia sufletele în timpul nopții și cunoaște tot ceea ce facem în timpul zilei. Apoi, într-o zi stabilită de El, ne va învia și ne va face să ne confruntăm cu consecințele acțiunilor noastre.

 

 Psalmul 30

15. ,,În mâinile Tale, soarta mea, izbăveşte-mă din mâna vrăjmaşilor mei şi de cei ce mă prigonesc.”

În această rugăciune, autorul se încredințează în voia lui Dumnezeu, recunoscând că destinul și soarta lui sunt în mâinile Lui. El își roagă Creatorul să-l elibereze de vrăjmașii care îl persecută și să-l protejeze.

 

CORANUL

Surah 6|159| ,,Tu nu eşti cu nimic vinovat de cei care au fărâmiţat legea lor şi au întemeiat secte. Soarta lor este la Dumnezeu. El îi va înştiinţa de ceea ce au făcut.”

Mesajul versetului este să sublinieze că Dumnezeu este Singurul care cunoaște și va judeca inimile și acțiunile oamenilor, și că profetul sau trimisul nu este responsabil pentru acțiunile celor care se abat de la învățăturile primite.

 

Psalmul 124

3. ,,Că nu va lăsa Domnul toiagul păcătoşilor peste soarta drepţilor, ca să nu-şi întindă drepţii întru fărădelegi mâinile lor.”

 

 Psalmul 138

15. ,,Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns, nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului.”

16. ,,Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârşi şi nici una din ele nu va fi nescrisă.”

Acest verset exprimă credința în faptul că Dumnezeu cunoaște și înregistrează toate aspectele vieții noastre, fie ele bune sau rele, și că El are un plan pentru fiecare dintre noi.

 

 CORANUL

Surah 6|2| ,,El este Cel ce v-a creat din lut şi a hotărât apoi fiecăruia un soroc, soroc cunoscut numai Lui. Voi încă vă mai îndoiţi însă!”

Acest verset subliniază credința în Allah ca Creator al omenirii și subliniază că fiecare persoană are un destin stabilit de către El.

 

Pildele lui Solomon

Cap.20.24. ,,De Domnul sunt hotărâţi paşii omului, căci cum ar putea omul să priceapă calea lui ?”

Acest verset subliniază credința că pașii oamenilor sunt hotărâți de către Domnul sau Dumnezeu, iar oamenii nu pot înțelege pe deplin calea pe care o urmează în viață.

 

 Pildele lui Solomon

Cap.21.1, 2. ,,Asemenea unui curs de apă este inima regelui în mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea.Toată calea omului este dreaptă în ochii lui, dar numai Domnul cântăreşte inimile.”

Aceste versete exprimă ideea că inima și deciziile unui rege sunt controlate de către Domnul sau Dumnezeu, asemenea cursului unui râu. În plus, ele subliniază faptul că oamenii pot considera că calea lor este dreaptă în proprii ochi, dar doar Domnul poate să cunoască adevărata intenție a inimilor lor.

 

Pildele lui Solomon

Cap.22.2. ,,Bogatul şi săracul se întâlnesc unul cu altul; dar Cine i-a făcut este Domnul.”

Acest pasaj subliniază ideea că atât bogații, cât și săracii au fost creați și au fost determinați de către Domnul sau Dumnezeu. El evidențiază egalitatea oamenilor în fața lui Dumnezeu și faptul că toți oamenii, indiferent de statutul lor material, sunt creați de El.

 

Pildele lui Solomon

Cap.29.26. ,,Mulţi caută faţa stăpânitorului, dar dreptatea omului vine de la Domnul.”

Acest verset subliniază faptul că mulți oameni încearcă să câștige favorurile și bunăvoința stăpânitorilor sau autorităților, dar, în final, dreptatea și judecata corectă vin de la Domnul sau Dumnezeu. Acest pasaj ne amintește de importanța căutării dreptății și de a depinde de Dumnezeu în căutarea ei, în loc să depindem exclusiv de favorurile oamenilor puternici.

 

 Ieremia

Cap.10.23. ,,Ştiu, Doamne, că nu este în voia omului calea lui, nici în voia celui ce merge, putinţa să-şi îndrepte paşii săi.”

El afirmă că omul nu are control total asupra căii sale sau asupra destinului său și că omul nu poate să-și îndrepte pașii fără ajutorul divin. Acest verset subliniază importanța supunerii față de Dumnezeu și recunoașterea puterii și controlului Sale asupra vieții și destinului uman.

 

 CORANUL

Surah 3|145| ,,Nimeni nu poate muri decât cu îngăduinţa lui Dumnezeu şi când ceea ce îi este scris ajunge la soroc. Cui vrea răsplată în Viaţa de Acum, îi vom face parte. Cui vrea răsplată în Viaţa de Apoi, îi vom face parte. Curând îi vom răsplăti pe cei care dau mulţumire.”

Acest verset afirmă că nimeni nu poate muri fără voia sau îngăduința lui Dumnezeu și că moartea are loc în momentul predestinat și scris în destinul fiecărei persoane.

 Psalmul 19

8. ,,Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru.”

El sugerează că, în timp ce unii se mândresc cu bogățiile materiale, cum ar fi căruțele sau caii, credincioșii se mândresc cu credința lor și cu relația lor cu Dumnezeu.

 

 CORANUL

Surah 2|102| ,,De la ei au învăţat să dezbine bărbatul de nevasta sa. Nu pot face însă nici un rău nimănui, fără îngăduinţa lui Dumnezeu.”

Cu toate acestea, versetul subliniază că nimeni nu poate face rău sau să cauzeze despărțire între oameni fără permisiunea sau voința lui Dumnezeu.

El arată că orice acțiune sau influență negativă nu poate avea loc fără știința și îngăduința lui Dumnezeu, iar credincioșii ar trebui să se încreadă în voința Lui.

 

Ecclesiastul

Cap.3.1,2,3,4,5,6,7,8,10,11 ,,Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer. Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit. Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti. Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti. Vreme este să arunci pietre şi vreme să le strângi; vreme este să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişare.Vreme este să agoniseşti şi vreme să prăpădeşti; vreme este să păstrezi şi vreme să arunci. Vreme este să rupi şi vreme să coşi; vreme este să taci şi vreme să grăieşti.        

Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace.   Am văzut zbuciumul pe care l-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se zbuciume.

Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus în inima lor şi veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit.”

Acest pasaj subliniază că există timpuri diferite pentru fiecare aspect al vieții, și aceste timpuri sunt stabilite de Dumnezeu. Autorul observă că există momente pentru bucurie și momente pentru tristețe, momente pentru construcție și distrugere, pentru pace și război.

De asemenea, autorul menționează că Dumnezeu a pus "veșnicia" în inimile oamenilor, ceea ce poate fi interpretat ca dorința umană de a căuta sensul și scopul în viață. Totuși, în ciuda acestei căutări, autorul recunoaște că omul nu poate înțelege pe deplin lucrarea lui Dumnezeu și planurile Sale.

 

 Ecclesiastul

Cap.7.13, 14. ,,Socoteşte cu mintea faptele lui Dumnezeu; cine poate să îndrepte ceea ce El a strâmbat? În zi de fericire fii bucuros, iar în zi de nenorocire gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, aşa ca omul să nu descopere nimic din cele viitoare.”

Acest pasaj subliniază înțelepciunea și suveranitatea lui Dumnezeu în ceea ce privește evenimentele din viața omului. Versetul 13 ne îndeamnă să ne gândim la faptele lui Dumnezeu și să înțelegem că omul nu poate schimba sau îndrepta ceea ce Dumnezeu a hotărât sau a permis să se întâmple.

Versetul 14 ne învață să fim bucuroși în zilele de fericire și să reflectăm la faptul că Dumnezeu este autorul atât al zilelor bune, cât și al celor rele, astfel încât omul să nu poată prevedea ce se va întâmpla în viitor.

 CORANUL

Surah 11|104| ,,Noi nu o vom întârzia decât până la sorocul hotărât.”

Allah spune că El nu va întârzia să răspundă decât până la momentul hotărât de El însuși. Aceasta evidențiază credința islamică că Dumnezeu are un plan și un timp potrivit pentru fiecare lucru și că credincioșii trebuie să aibă răbdare și să aibă încredere în planurile Sale.

 

 CORANUL

Surah 2|210| ,,Ei ce vor fi aşteptând? Ca Dumnezeu să le vină cu îngerii, la umbra norilor? Soarta a fost hotărâtă: totul se întoarce la Dumnezeu.”

Versetul subliniază importanța încrederii în planurile și hotărârile lui Dumnezeu. El sugerează că oamenii ar putea să aștepte să vadă semne sau miracole ca dovezi ale credinței lor, dar că destinul și planurile divine au fost deja hotărâte și că totul se întoarce la Dumnezeu.

 

 Sfânta Evanghelie după Ioan

Cap.9.1, 2, 3. ,,Şi trecând IIisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?

IIisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.”

El a explicat că acest om a fost născut orb pentru ca lucrările lui Dumnezeu să poată fi arătate prin el, sugerând că vindecarea lui va sluji ca o dovadă a puterii și milostivirii lui Dumnezeu.

 

 CORANUL

Surah 9|51| ,,Spune: ,,Nimic nu ne atinge afară de ceea ce Dumnezeu ne-a scris. El este Stăpânul nostru! Lui să se încredinţeze credincioşii!”

Versetul subliniază credința că tot ceea ce li se întâmplă oamenilor este determinat de voința și scrisul lui Dumnezeu. Credincioșii sunt îndemnați să recunoască că nimic nu poate să-i atingă decât ceea ce a fost predestinat sau scris pentru ei de către Dumnezeu.

 

Sfânta Evanghelie după Luca

Cap.12.1. ,,Iar când vă vor duce în sinagogi şi la dregători şi la stăpâniri nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi răspunde, sau ce veţi zice, Că Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela, ce trebuie să spuneţi.”

 

Sfânta Evanghelie după Marcu

Cap.13.11. ,,Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt.

Acest pasaj subliniază importanța încrederii în Duhul Sfânt și a faptului că credincioșii pot conta pe ghidarea și ajutorul lui Dumnezeu în momentele dificile sau în confruntările cu autoritățile. Învățătura lui Isus sugerează că credincioșii ar trebui să aibă credință și să se bazeze pe Duhul Sfânt pentru a le oferi înțelepciune și cuvinte potrivite în timpul dificultăților.

 

CORANUL

Surah 71|4| ,,El vă iartă vouă din păcatele voastre şi vă dă vouă un răgaz până la un anumit soroc. Când va veni însă sorocul lui Dumnezeu, nimic nu-l va întârzia. O, dacă aţi şti!”

Cu toate acestea, se sugerează că, atunci când vine vremea stabilită de Dumnezeu, aceasta nu va fi întârziată și oamenii ar trebui să fie pregătiți pentru acea vreme.

Textul abordează tema liberului arbitru și iluziei voinței umane, subliniind ideea că destinul și planurile oamenilor sunt dictate de Dumnezeu. Iată concluziile relevante și argumentele alternative:

 

CONCLUZII:

 

1. Textul susține că oamenii nu au liberul arbitru și că voința lor este o iluzie. Acest argument este bazat pe credința că Dumnezeu este atotștiutor și controlează totul.

 

2. Textul afirmă că viitorul este deja scris în Planul Divin și că oamenii sunt limitați în acțiunile și deciziile lor. Planurile oamenilor, chiar cele considerate strălucite, sunt execute conform Planului Divin.

 

3. Creatorul (Dumnezeu) este singurul capabil să creeze și să hotărască destinul uman. Oamenii sunt considerați creaturi care au primit doar iluzia că pot fi creatori.

 

4. Dumnezeu a creat oameni cu atitudini diferite față de voință, creație, iluzii și dogme. Această diversitate este dorită de Creator, iar fiecare individ joacă un rol specific în planul Divin.

 

5. Textul recunoaște că există contradicții în planurile lui Dumnezeu, precum moartea versus viața, distrugerea versus creația, dar acestea sunt parte dintr-un plan mai amplu și mai înțelept.

 

Autor: Iurii Moisei ©

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu