Dincolo de Codul Roșu: De ce viiturile din Moldova nu mai sunt doar o problemă de prognoză meteo, ci una de management defectuos

 Ori de câte ori norii negri acoperă cerul Republicii Moldova, comunități întregi din Chișinău, Durlești, Puhoi, Gangura, Vărzărești, Pervomaisc, Gribova, Țipala,  Hîrjauca, etc. intră în alertă. În ultimele zile, imaginile cu străzi transformate în râuri și curți înghițite de nămol au inundat rețelele sociale, lăsând în urmă pagube materiale imense și un sentiment profund de neputință. Reacția standard a autorităților vine rapid: „S-au înregistrat cantități record de precipitații, este un fenomen de forță majoră”.

Deși regimul climatic se schimbă într-un ritm accelerat, generând fenomene meteo tot mai violente, transformarea fiecărei ploi de vară într-un dezastru național nu mai poate fi pusă exclusiv pe seama naturii. Este momentul să recunoaștem o realitate inconfortabilă: amploarea acestor crize este direct proporțională cu lacunele din managementul infrastructurii locale și centrale. 

Schimbarea climatică este un fapt iar vulnerabilitatea este o alegere

Este un adevăr incontestabil că administrațiile publice nu pot controla când și cât plouă. Cicloanele tot mai agresive și ploile torențiale concentrate reprezintă noua normalitate climatică a secolului XXI. Totuși, diferența dintre o ploaie abundentă și o catastrofă stă în capacitatea de absorbție și reziliență a unei localități.

În localități nominalizate vulnerabilitatea este cronică și geografică, satele fiind amplasate în zone de vale. Însă în zonele urbane precum Chișinău, dezastrul este parțial auto-provocat. Betonarea masivă și haotică din ultimii ani, reducerea spațiilor verzi (care acționează ca un burete natural) și menținerea unor rețele de canalizare pluvială proiectate în perioada sovietică creează rețeta perfectă pentru viituri. Când solul nu mai are unde să absoarbă apa, iar colectoarele sunt înfundate sau subdimensionate, strada devine, inevitabil, albie de râu. 

Zonele menționate au cunoscut inundații similare în 2024, 2020, 2010 și anterior. Aceste viituri rapide pe râuri mici (Botna, Ichel) sunt agravate de schimbările climatice. Planul de gestionare a riscului de inundații (PGRI) 2026-2031 oferă cadrul strategic, dar implementarea trebuie accelerată cu măsuri concrete, inteligente și adaptate realității locale.

Trecerea de la reactiv la proactiv: Strategii moderne de combatere

Pentru a rupe acest cerc vicios al pagubelor și reparațiilor post-dezastru, este nevoie de o regândire totală a managementului apei, trecând de la o mentalitate reactivă (pomparea apei din subsoluri) la una proactivă și tehnologizată.

  Acțiuni la nivel local: Conceptul de „Oraș-Burete” și infrastructura verde

La nivel municipal și sătesc, accentul trebuie mutat de la colectarea simplă a apei (prin țevi din ce în ce mai mari) la retenția, infiltrarea și încetinirea fluxului de apă direct la sursă. 

Implementarea conceptului de „Oraș-Burete” (Sponge City): Inspirat de strategia de succes aplicată în metropole din China (cum ar fi Wuhan) și în Germania (Berlin), acest model presupune transformarea țesutului urban într-o suprafață absorbantă. În loc ca apa să fie direcționată rapid spre canalizare (pe care o sufocă), ea este absorbită local. Acest lucru se realizează prin obligarea dezvoltatorilor imobiliari să folosească pavaje permeabile în parcări și prin amenajarea de grădini de ploaie (Rain Gardens) — adâncituri în sol plantate cu vegetație hidrofilă specfică, capabile să stocheze și să filtreze volume mari de apă în primele ore ale unei furtuni.

 Bazine de retenție temporară (Poldere urbane și rurale): Localități de vale precum Puhoi sau zone inundabile din Chișinău au nevoie de bazine uscate de stocare. În Țările de Jos (Olanda), programul național „Room for the River” a demonstrat că natura nu trebuie strânsă în chingi, ci trebuie să i se ofere spațiu. În mod similar, parcurile publice sau terenurile de sport din zonele joase ale localităților noastre pot fi proiectate ca bazine inundabile controlate. În timpul unei viituri de cod roșu, un teren de fotbal sau o zonă de parc poate prelua un milion de metri cubi de apă, protejând cartierele rezidențiale din jur, urmând ca apa să fie evacuată controlat în 24-48 de ore.

Restaurarea și curățarea rețelei hidrografice secundare: Râul Bîcul și micile cursuri de apă din Durlești sau din raioane nu trebuie privite ca simple canale de scurgere a deșeurilor. Adâncirea sistematică a albiilor, consolidarea ecologică a malurilor (cu gabioane de piatră și vegetație) și eliminarea barajelor improvizate sau a gunoaielor sunt acțiuni obligatorii care dublează capacitatea de transport a apei în timpul crizelor. 

Acțiuni la nivel central: Cadru legal restrictiv și 

managementul macro-bazinelor

Dacă primăriile gestionează efectele locale, Guvernul și ministerele de resort trebuie să controleze dinamica teritorială de ansamblu.

 Zonificarea strictă și hărțile de hazard cu putere de lege: Moldova deține hărți ale riscului la inundații, însă acestea rămân adesea simple documente de sertar. În state precum Franța, planurile de prevenire a riscurilor naturale (PPRN) interzic drastic orice nouă construcție (rezidențială sau industrială) în zonele cu hazard ridicat. Nicio autorizație de construcție nu ar mai trebui emisă în Republica Moldova în zonele de luncă, iar nerespectarea acestui cadru trebuie sancționată penal pentru funcționarii semnatari. 

Managementul integrat al bazinelor hidrografice și reîmpădurirea versanților: Viiturile din sate încep de pe dealurile dezgolite din amonte. O strategie centrală modernă presupune reîmpădurirea masivă a versanților și crearea de fâșii forestiere de protecție. Rădăcinile copacilor stabilizează solul și acționează ca un sistem natural de frânare hidrologică. Acest model, aplicat pe scară largă în regiunile muntoase și deluroase din Austria și Elveția, reduce viteza de propagare a viiturilor torențiale (flash floods) cu până la 60%.

 Monitorizare digitalizată și sisteme de avertizare timpurie (Alertă timpurie): Investiția în radare meteorologice Doppler de ultimă generație și montarea de senzori automați de nivel pe râuri și la nodurile hidrotehnice principale sunt vitale. România, de exemplu, utilizează sistemul RO-ALERT conectat la datele radar meteo. Republica Moldova trebuie să finalizeze și să implementeze un sistem similar de avertizare prin rețelele mobile (Cell Broadcast), capabil să transmită populației instrucțiuni de evacuare sau adăpostire cu cel puțin 30-45 de minute înainte ca șuvoaiele să lovească o anumită arteră sau localitate.

 Auditul și digitalizarea registrului iazurilor: Moldova este împânzită de mii de bazine acvatice artificiale, multe aflate în gestiune privată dubioasă. Statul trebuie să centralizeze și să monitorizeze electronic starea tuturor barajelor de pământ, obligând proprietarii să respecte cotele de descărcare înainte de avertizările de ploi mari. 

Exemple de succes din alte state – lecții aplicabile pentru Moldova

Multe țări au transformat vulnerabilitatea în reziliență prin abordări proactive:

Țările de Jos (Olanda): Programul „Room for the River” a creat spațiu pentru râuri prin lărgirea albiilor, zone inundabile controlate și diguri inteligente. Combină inginerie cu NBS, reducând riscurile la standarde de 1 la 4.000–10.000 ani. Rezultatul: protecție înaltă și beneficii ecologice majore.

Germania: După inundațiile din 2002, Legea privind prevenirea inundațiilor a impus planuri stricte de utilizare a terenurilor, hărți de risc și responsabilități individuale (proprietarii protejează proprietățile). Sistemul ZÜRS de zonare a riscurilor influențează asigurările și planificarea.

România: Planurile recente de management al riscului la inundații (conform Directivei UE) integrează peste 2.000 de măsuri structurale și non-structurale, inclusiv NBS, reducând daunele estimate cu sute de milioane de euro. Accent pe hărți actualizate și cooperare local-central.

Elveția: Accent pe hărți de hazard accesibile publicului, coordonare la nivel de canton (local) și național, cu focus pe prevenție și conștientizare comunitară.

Aceste exemple arată că investițiile în prevenție (adesea 1:4–1:10 raport cost-beneficiu) sunt mult mai eficiente decât reacția repetată.

Dilema răspunderii: Între fatalism și neglijență în serviciu

Cea mai mare nemulțumire a cetățenilor rămâne lipsa de asumare. În Republica Moldova, paravanul juridic al „Forței Majore” este folosit mult prea des pentru a disculpa incompetența sau indolența.

Este adevărat că un primar nu poate fi acuzat penal pentru că volumul de apă a depășit orice normă istorică. Totuși, există o linie clară unde începe răspunderea:

Dacă un baraj de iaz privat sau local cedează pentru că nu a fost inspectat și consolidat la timp, avem de-a face cu neglijență în serviciu.

Dacă se oferă autorizații de construcție în zone inundabile, ignorând riscurile geologice, vorbim despre abuz sau iresponsabilitate administrativă.

Dincolo de răspunderea penală, care este adesea greu de demonstrat în instanță din cauza complexității expertizelor tehnice, trebuie să funcționeze răspunderea politică. Atâta timp cât managementul crizelor se va rezuma doar la alocarea de bani din Fondul de Rezervă pentru reparații ulterioare, fără a investi în prevenție, vom rămâne captivii aceluiași cerc vicios. 

Concluzie

Inundațiile recente nu sunt doar avertismente meteorologice, ci și teste de management public pe care, din păcate, continuăm să le picăm. Statul nu mai poate aborda aceste fenomene ca pe niște surprize sezoniere.

Prevenția modernă costă bani și necesită planificare pe termen lung, însă costul inacțiunii – măsurat în infrastructură distrusă, economii private compromise și vieți puse în pericol – este infinit mai mare. Dacă regimul meteo nu poate fi schimbat, abordarea politică și administrativă față de siguranța cetățenilor trebuie radical transformată. Locul reacțiilor de panică trebuie luat de planuri stricte de inginerie și urbanism vizionar.

Autor: Iurii Moisei ©