Oficializarea tricolorului a fost cerută de participanții la Marea Adunare Națională din 27 august 1989, printr-o rezoluție specială referitoare la simbolurile statului.
La 27 aprilie 1990, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat hotărârea consacrând oficial tricolorul albastru-galben-roșu drept simbol fundamental al suveranității emergente. Votul electronic a demonstrat un sprijin cvasi-total pentru Tricolor. Aproape 290 de deputați au votat pro, contra 22, s-au abținut 14.
Tot la 27 aprilie 1990, deputatul Gheorghe Ghimpu a dat jos drapelul sovietic și a arborat tricolorul pe clădirea Parlamentului. Entuziasmul, atât în sala de ședință, cât și în stradă, era de nedescris. Deputații, copleșiți de emoții, n-au mai putut sta în sală pentru alte discuții și au ieșit către oameni. A fost mare sărbătoare în satele și orașele Moldovei.
Din punct de vedere juridic, actul a stabilit un atribut al statalității. Din punct de vedere istoric și psihologic însă, decizia a avut o semnificație incomparabil mai profundă: a reprezentat o alegere civilizațională și începutul reconfigurării conștiinței colective în spațiul dintre Prut și Nistru.
Pentru mediul militar, acest moment capătă o valoare aparte. Armata nu apără doar frontierele fizice ale statului, ci și simbolurile care conferă legitimitate existenței sale. Drapelul devine astfel punctul de convergență dintre memorie, identitate și responsabilitate națională.
Drapelul ca act de recuperare istorică
Primăvara anului 1990 a coincis cu destrămarea
accelerată a sistemului sovietic și cu apariția unui vid nu doar politic, ci și
simbolic. Timp de decenii, identitatea istorică fusese supusă reinterpretării
ideologice, iar continuitatea culturală fusese fragmentată.
Societatea din Republica Moldova avea nevoie de un
reper recognoscibil, capabil să restabilească legătura dintre trecut, prezent
și viitor. Adoptarea tricolorului nu a constituit o simplă modificare
administrativă. Ea a însemnat recuperarea unei memorii istorice suspendate.
În istoria universală, națiunile aflate în momente
de ruptură recurg la simboluri pentru a restabili ordinea identitară. Drapelul
adoptat în 1990 a funcționat exact în acest mod: ca afirmație tăcută că
identitatea colectivă nu dispăruse, ci supraviețuise în plan cultural și
psihologic.
Pentru instituția militară, acest fapt este esențial. Jurământul militar nu se depune în fața unei conjuncturi politice temporare, ci în fața unui simbol care transcende generațiile.
Psihologia națională și alegerea tricolorului
Simbolistica drapelului nu poate fi separată de
psihologia colectivă românească. Aceasta s-a format printr-o experiență
istorică specifică: predominanța civilizației rurale, poziția geopolitică de
frontieră și necesitatea permanentă de supraviețuire între mari puteri.
În aceste condiții, identitatea colectivă nu s-a
construit prin expansiune imperială, ci prin continuitate și adaptare.
Tricolorul devine expresia vizuală a acestei structuri mentale.
El nu reprezintă doar influența revoluțiilor europene ale secolului al XIX-lea, ci o sinteză simbolică adaptată imaginarului istoric propriu. Culorile devin purtătoare de experiență istorică acumulată.
Albastru — dimensiunea spirituală și orientarea
spre transcendență
În mentalul colectiv românesc, albastrul este
asociat cu cerul și orizontul deschis. Nu exprimă dominația, ci stabilitatea
interioară.
Această culoare reflectă:
– spiritualitatea interiorizată a tradiției
ortodoxe;
– aspirația spre echilibru și armonie socială;
– preferința culturală pentru reflecție și
moderație; răbdarea istorică a unei comunități obișnuite să reziste timpului.
Pentru militar, albastrul simbolizează disciplina
morală și fidelitatea față de valori superioare. El sugerează că apărarea
statului începe în planul conștiinței.
Galben — centrul existențial al comunității
Galbenul sau auriul reprezintă pământul, lumina și stabilitatea vieții colective.
Într-o societate modelată secole la rând de
civilizația agrară, această culoare exprimă continuitatea muncii și ordinea
socială.
Statul nu apare aici ca abstracție juridică, ci ca
spațiu concret al vieții comune — locul unde comunitatea produce, trăiește și
transmite mai departe existența sa.
Pentru mediul militar, galbenul semnifică ceea ce trebuie apărat în mod real: oamenii, comunitățile și ordinea socială care dau sens existenței statului.
Roșu — sacrificiul defensiv și energia
supraviețuirii
Roșul ocupă o poziție centrală în simbolistica
militară. În multe culturi el indică agresivitate sau revoluție. În imaginarul
românesc însă, sensul dominant este defensiv.
Roșul simbolizează:
– jertfa pentru apărare, nu pentru cucerire;
– memoria rezistenței istorice;
– solidaritatea în situații-limită;
– vitalitatea colectivă activată în momente de
criză.
Această culoare exprimă esența ethosului militar românesc: disponibilitatea pentru sacrificiu în scopul protejării comunității.
Interpretarea psihologică integrată a tricolorului
Privite împreună, culorile drapelului formează o
structură simbolică coerentă:
albastru — cerul valorilor și al sensului; galben
— pământul vieții reale; roșu — energia sacrificiului care le apără.
Tricolorul poate fi interpretat ca o axă verticală
a existenței colective:
transcendență → existență → sacrificiu.
Această structură explică forța emoțională a drapelului. El nu este doar un semn vizual, ci o reprezentare concentrată a modului în care comunitatea își înțelege destinul istoric.
Drapelul ca mecanism de coeziune socială
Un stat ia naștere juridic prin constituții și
legi, însă devine stabil doar atunci când cetățenii împărtășesc simboluri
comune. Drapelul adoptat în 1990 a oferit societății un punct de convergență
într-un moment de incertitudine profundă.
Din perspectivă sociologică, drapelul funcționează
ca memorie vizuală condensată. El permite recunoașterea instantanee a
apartenenței comune fără discurs ideologic explicit.
Pentru armată, această funcție este vitală. Drapelul unității, drapelul de luptă și drapelul de stat creează continuitatea morală dintre generațiile de militari. Ele transformă serviciul militar din profesie într-o misiune.
Semnificația actuală a zilei de 27 aprilie
La 36 de ani de la adoptarea Drapelului de Stat,
data de 27 aprilie nu reprezintă doar o comemorare istorică. Ea marchează
maturizarea conștiinței politice și identitare a societății.
Într-o epocă caracterizată de competiție
geopolitică, război informațional și transformări tehnologice accelerate,
simbolurile naționale devin ancore de stabilitate. Drapelul amintește că
securitatea unui stat începe cu claritatea identității sale.
Pentru militar, această zi reafirmă sensul jurământului: apărarea nu a unui teritoriu abstract, ci a unei continuități istorice și morale.
Concluzie
Ziua de 27 aprilie 1990 a fost momentul în care
simbolul a precedat construcția politică. Prin adoptarea Drapelului de Stat,
societatea din Republica Moldova nu a creat doar un semn distinctiv, ci a
reafirmat apartenența la o tradiție culturală și psihologică profundă românească.
Tricolorul rămâne expresia vizibilă a unei
realități invizibile: voința de continuitate a unei comunități care a
supraviețuit istoriei prin adaptare, credință și memorie.
Pentru armata națională, el nu este doar un simbol
arborat ceremonial. Este reperul suprem al datoriei, al onoarei și al
responsabilității față de trecut, prezent și viitor.
Cu a scris Grigore Vieru:
Trei culori şi-o singură iubire Românească,
Trei culori şi-o singură vorbire Românească!
Trei culori şi-o singură credinţă Românească,
Trei culori şi-o singură fiinţă Românească!
Autor: Iurii Moisei ©
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu