,,Stat” vs. ,,Țară”: contradicții și perspective pe exemplul României și al Poporului Român

 Articolul analizează diferențele dintre conceptele de „stat” și „țară” în contextul identității naționale a României și al relației dintre popor și instituțiile statului. Se discută tensiunile istorice și actuale dintre stat ca entitate politică și țară ca expresie culturală și comunitară, subliniind impactul asupra coeziunii sociale și al dezvoltării naționale. Autorul explorează exemple din istoria României pentru a evidenția aceste contradicții și oferă perspective asupra reconcilierii dintre cele două noțiuni. 

Noțiunile de „Stat” și „Țară” sunt adesea confundate în limbajul comun, dar în politologie, geografie politică și etnopolitologie, ele au sensuri distincte. În timp ce „Statul” este o entitate politică, juridică și administrativă, „Țara” reprezintă un spațiu geografic și cultural asociat cu o comunitate istorică. Exemplul României și al poporului român ilustrează aceste diferențe și contradicții, deoarece teritoriul perceput ca „Țară românească” nu corespunde întotdeauna cu granițele Statului Român.

 NOȚIUNEA DE STAT

 Statul reprezintă o entitate politică și juridică ce se caracterizează printr-o organizare specifică și care își exercită autoritatea asupra unui teritoriu delimitat. Această entitate politică are patru elemente fundamentale ce o definesc și îi conferă legitimitate și eficiență în relațiile internaționale:

1.    Teritoriul

Teritoriul unui stat este spațiul geografic asupra căruia acesta își exercită autoritatea și care este recunoscut de alte state ca fiind sub controlul său. Teritoriul include atât pământul, cât și apele, spațiul aerian și subsolul. Acesta constituie baza pe care se clădește suveranitatea unui stat. În cazul României, granițele sale actuale au fost stabilite în urma unor procese istorice importante, cum ar fi Unirea Principatelor Române în 1859 și Marea Unire din 1918, dar și prin tratate internaționale, cum ar fi Tratatul de la Trianon (1920). Totuși, în ciuda acestor demarcări, unele teritorii cu populație românească, precum Basarabia și Bucovina de Nord, nu mai fac parte din granițele statului român.

2.    Populația
Populația reprezintă comunitatea de persoane care trăiesc permanent pe teritoriul statului și care se află sub autoritatea acestuia. Statul are datoria de a asigura drepturile fundamentale ale cetățenilor săi și de a menține ordinea internă. În România, populația este diversă, cu un nucleu majoritar românesc și cu minorități etnice importante, cum ar fi maghiarii, rromii, ucrainenii, și altele, care contribuie la caracterul multicultural al statului. De asemenea, populația se află în continuă schimbare datorită migrației interne și externe, iar emigrarea românilor în alte țări a avut un impact semnificativ asupra dinamicii demografice a statului.

3.    Guvernarea
Guvernarea reprezintă structurile administrative și instituțiile care exercită autoritatea în stat. În România, guvernarea este democratică, iar puterea executivă este deținută de Guvern și Președinție, puterea legislativă de Parlament, iar puterea judecătorească de instanțele de judecată. Aceste instituții sunt interdependente, dar funcționează pe principiul separației puterilor în stat. Aceste structuri sunt esențiale pentru implementarea politicii interne și externe a statului, asigurarea ordinii publice și protejarea drepturilor cetățenilor.

4.    Suveranitatea
Suveranitatea este caracteristica fundamentală a unui stat, care se referă la autoritatea supremă de a lua decizii asupra propriului teritoriu și populații, fără a fi sub controlul altui stat. Suveranitatea implică și dreptul de a stabili relații externe, cum ar fi semnarea de tratate, aderarea la organizații internaționale și participarea în cadrul sistemului global. În cazul României, suveranitatea a fost câștigată treptat în urma unor conflicte și procese politice, cum ar fi Războiul de Independență din 1877 și consolidarea statalității după 1918, când România a devenit un stat național unificat.

 

Evoluția Statului Român

 Statul Român a evoluat semnificativ de-a lungul istoriei, trecând prin mai multe etape importante care au consolidat și redefinit structurile politice și teritoriale ale acestuia.

1.    Unirea Principatelor Române (1859) Unirea Țării Românești și a Moldovei sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza a fost un prim pas crucial în consolidarea statalității românești. Această unire a fost susținută de voința națională a populației și a marcat începutul procesului de modernizare a statului român, ce a inclus reforme administrative și legislative esențiale pentru unificarea și dezvoltarea acestuia.

2.    Obținerea Independenței (1877) După aproape un secol de subordonare față de Imperiul Otoman, România a obținut independența prin participarea sa în Războiul de Independență din 1877-1878. În urma victoriei, România a devenit un stat suveran, recunoscut internațional prin Tratatul de la Berlin din 1878. Această independență a avut un impact semnificativ asupra identității naționale și a poziției României în cadrul Europei.

3.    Marea Unire (1918) După Primul Război Mondial, România a cunoscut un moment istoric semnificativ: Marea Unire din 1918, când provinciile istorice ale Transilvaniei, Banatului, Bucovinei și Basarabiei s-au alăturat Regatului României. Acest act a fost unificat de dorința de autoidentificare a popoarelor românești și a consolidat teritoriul și suveranitatea statului român. Totodată, Marea Unire a marcat un moment de reflecție asupra identității naționale și a locului României în Europa postbelică.

 În concluzie, statul nu este doar o entitate juridică sau politică, ci o structură complexă care se bazează pe interacțiunea dintre teritoriu, populație, guvernare și suveranitate. Statul Român, prin procese istorice și prin conștiința națională a populației, a evoluat în forma sa actuală, în ciuda provocărilor externe și interne, dar continuă să fie marcat de contradicțiile istorice ce privesc granițele sale și națiunea română. 

NOȚIUNEA DE ȚARĂ: O CONSTRUCȚIE GEOGRAFICĂ,

CULTURALĂ ȘI SIMBOLICĂ

 Conceptul de „Țară” este mult mai vast decât cel de „Stat”, fiind un termen care include nu doar un teritoriu geografic delimitat, dar și o identitate colectivă profund legată de tradiții, limbă și valori. În acest sens, „Țara” nu se limitează la granițele politice actuale, ci transcende adesea aceste delimitări, având o semnificație simbolică și culturală ce unește comunități care pot depăși limitele statale.

Iată principalele dimensiuni ale noțiunii de „Țară”: 

1. Spațiul geografic: Teritoriul locuit de o comunitate

 „Țara” este adesea asociată cu un teritoriu locuit de o comunitate. Acesta poate include nu doar un spațiu bine definit geografic, dar și zone cu granițe mai puțin precise, care pot varia în funcție de percepțiile istorice și culturale ale comunității respective. Astfel, noțiunea de „Țară” poate cuprinde regiuni care, deși nu sunt parte dintr-un stat recunoscut la nivel internațional, sunt percepute de locuitorii lor ca fiind ale lor, datorită legăturii culturale și istorice.

În cazul României, „Țara” românească include nu doar actualul teritoriu al Statului Român, dar și teritorii istorice care au fost locuite de români, dar care astăzi fac parte din alte state. Aceste teritorii includ, de exemplu, Basarabia, Bucovina de Nord, Maramureșul de Nord sau Transilvania, care au fost parte din „Țara românească” în diferite perioade istorice. Chiar dacă nu fac parte din Statul Român în prezent, ele sunt privite de români ca fiind parte din „Țara” lor, din cauza legăturii istorice și culturale. 

2. Identitatea Culturală și Istorică: legătura cu tradițiile, limba și valorile sale

 „Țara” nu este doar un concept geografic, ci și unul cultural și istoric. O „Țară” este definită nu doar prin teritoriul său, ci și prin identitatea culturală comună a locuitorilor săi. În acest sens, termenul de „Țară” reflectă o legătură profundă între oameni și tradițiile lor, limba, religia și valorile comune. Acestea sunt elemente care unesc indivizi din diverse regiuni și care creează un sentiment de apartenență, chiar și în absența unui stat unitar.

Pentru poporul român, identitatea culturală este strâns legată de limba română și de tradițiile comune. Chiar dacă România este un stat format din diferite regiunii istorice, cum ar fi Moldova, Țara Românească și Transilvania, aceste regiuni au împărtășit o cultură comună, marcată de aceleași obiceiuri, muzică, gastronomie și o limbă comună – limba română. Astfel, în ciuda diversității politice a acestor teritorii de-a lungul istoriei, ele formează un tot unitar din punct de vedere cultural.

Această identitate culturală a fost, și este în continuare, un factor esențial în consolidarea percepției românilor despre „Țara” lor, care este mai mult decât un simplu teritoriu geografic. Este un concept care include o rețea de valori și simboluri care dau sens și coeziune comunității. 

3. Apartenența Simbolică: percepția locuitorilor și a diasporei

 Un alt aspect esențial al noțiunii de „Țară” este apartenența simbolică, adică sentimentul de apartenență la o comunitate mai mare, nu doar fizic, ci și emoțional. Această apartenență nu este doar un fapt geografic, ci o percepție colectivă care se poate întinde dincolo de granițele statului sau ale teritoriului geografic. Astfel, oamenii pot simți că aparțin unei „Țări” chiar și atunci când nu trăiesc pe acel teritoriu, ci în afacerea altui stat.

Pentru poporul român, acest fenomen este evident în cazul diasporei românești. Mii de români care trăiesc în afacerea granițelor Statului Român (în Italia, Spania, Franța, Germania etc.) sau în fostele teritorii românești (Republica Moldova, Ucraina, Serbia etc.) păstrează o legătură emoțională profundă cu „Țara” lor, chiar și la distanță. Această legătură simbolică este întărită de limba română, tradițiile, obiceiurile și sentimentul de identitate comună.

De asemenea, Republica Moldova reprezintă un exemplu elocvent al acestei apartenențe simbolice. Chiar dacă este un stat independent, majoritatea populației de acolo se identifică cu limba română și cu tradițiile culturale ale României. Legătura simbolică dintre românii din Republica Moldova și România este puternică, reflectând o percepție comună a unui teritoriu mai larg, denumit        „Țara românească”, care include și actualul stat român, dar și Republica Moldova și alte teritorii istorice. 

Exemple de „Țări” Istorice: Țara Românească, Moldova și Transilvania

În cazul României, termenul de „Țară” este profund legat de Țara Românească, Moldova și Transilvania, care sunt privite ca regiunile istorice ale „Țării românești”. Chiar dacă fiecare dintre aceste teritorii a avut propriile forme de organizare politică și a fost sub controlul unor imperii diferite de-a lungul timpului (Imperiul Otoman pentru Țara Românească și Moldova, Imperiul Habsburgic pentru Transilvania), ele au împărtășit o identitate culturală comună, bazată pe limba română, religia ortodoxă și tradițiile populare.

Astfel, în ciuda diversității politice și administrative a acestor „Țări” istorice, ele sunt unite printr-o identitate culturală puternică, care rămâne un fundament al conceptului de „Țară” românească. 

Concluzie

Noțiunea de „Țară” este un concept multidimensional, care depășește granițele fizice ale unui stat și se extinde la o realitate culturală, simbolică și istorică. În cazul României, „Țara” românească include nu doar teritoriile care formează Statul Român, dar și regiunile istorice locuite de români și alte zone unde se află comunități semnificative de români. Această unitate culturală este elementul cheie care definește „Țara” dincolo de granițele statale. 

CONTRADICȚIILE DINTRE ȚARĂ ȘI STAT ÎN CAZUL ROMÂNIEI

 În cazul României, contradicțiile dintre „Țară” și „Stat” nu sunt doar teoretice, ci sunt influențate de evenimente istorice și geopolitice ce au modelat granițele și identitatea națională. Aceste contradicții pot fi înțelese mai clar prin trei aspecte esențiale: formarea statului modern, populațiile românești din afacerea granițelor și pierderile teritoriale ce au marcat evoluția României. 

1. Țările istorice și statul modern

 România modernă s-a constituit într-un stat unitar, însă acest proces a fost unul lung și complex. Până în secolul al XIX-lea, teritorii locuite de români formau diferite entități politice distincte, fiecare cu propria organizare și granițe. Așadar, conceptul de „Țară” în România a evoluat, iar înțelegerea acestei noțiuni trebuie privită prin prisma mai multor entități istorice:

• Țara Românească și Moldova – Aceste două principate, aflate la sud și respectiv la est de Carpați, au avut o istorie politică și administrativă independentă, dar au împărtășit aceeași limbă și cultură. În 1859, cele două principate s-au unit sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, formând nucleul Statului Român modern.
• Transilvania, Banatul, Bucovina și Basarabia – Aceste teritorii, deși locuite de români, au avut o istorie politică și administrativă diferită față de cele două principate. Transilvania și Banatul au fost parte din Imperiul Austro-Ungar, iar Bucovina și Basarabia au fost anexate succesiv de Imperiul Austriac și Imperiul Rus. Marea Unire din 1918 a integrat aceste teritorii în Statul Român, completând astfel conturul actual al României.

Cu toate acestea, granițele Statului Român nu au inclus în totalitate toate teritoriile istorice locuite de români. De exemplu:

• Maramureșul de Nord a rămas parte din Regatul Ungariei, iar ulterior din Ucraina, în urma modificărilor teritoriale post-1945.
• Basarabia de Sud și Nordul Bucovinei au fost cedate Uniunii Sovietice în urma Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939 și au rămas parte din Ucraina și Republica Moldova.

Astfel, granițele politice ale Statului Român, în ciuda evoluției sale istorice, nu au cuprins întregul spațiu geografic care era considerat „Țară românească” în sens cultural și istoric. 

2. Populația românească din afară granițelor statului

 Un alt aspect al contradicției dintre „Țară” și „Stat” în cazul României este legat de populațiile românești care trăiesc în afară granițelor actuale ale statului. După conturarea statului național român în urma Marii Uniri din 1918, milioane de români au rămas în afară granițelor, iar aceste teritorii continuă să fie percepute de mulți ca făcând parte din „Țara” românească, în sensul larg al termenului.

• Republica Moldova: La 1991, Moldova și-a declarat independența, dar mare parte din populația sa vorbește limba română și se consideră parte din cultura română. Astfel, mulți români din România văd Republica Moldova ca parte din „Țara” lor istorică, deși aceasta este un stat suveran, cu granițe distincte. Percepția că Republica Moldova face parte din „Țara românească” continuă să fie o temă sensibilă în relațiile dintre cele două state.
• Comunitățile românești din Ucraina, Serbia și Ungaria: Mii de români trăiesc în regiunile de la periferia granițelor României actuale, în zone precum Maramureșul de Nord (Ucraina), Timocul (Serbia) și Crișana (Ungaria). Aceste comunități istorice, deși nu sunt parte din Statul Român, sunt legate cultural și lingvistic de România. De multe ori, românii din aceste regiuni își păstrează identitatea națională română și sunt văzuți ca parte a „Țării” românești, în ciuda apartenenței lor politice altor state. 

3. Pierderile teritoriale și granițele actuale ale statului 

De-a lungul istoriei sale, Statul Român a pierdut mai multe teritorii care, în percepția populară, fac parte din „țara românească”. Aceste pierderi teritoriale, deși rezultatul unor acorduri politice și geopolitice, au lăsat o amprentă puternică asupra identității naționale și continuă să influențeze relațiile internaționale ale României. Printre cele mai semnificative pierderi teritoriale se numără:

• Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța: Aceste teritorii au fost ocupate de Uniunea Sovietică în 1940 și au rămas în afacerea granițelor statului român, fiind împărțite între Ucraina și Republica Moldova. Chiar dacă nu mai fac parte din Statul Român, aceste teritorii sunt în continuare percepute de mulți români ca parte integrantă a „Țării” lor istorice. De exemplu, în cadrul diferitelor mișcări unioniste din Republica Moldova, se regăsește dorința unei reunificări cu România, reflectând sentimentul că Basarabia este un teritoriu românesc.

• Cadrilaterul: După Tratatul de la Craiova (1940), România a pierdut Cadrilaterul, o regiune situată în sudul Dobrogei, în favoarea Bulgariei. Deși această regiune nu mai face parte din statul român, mulți români continuă să considere Cadrilaterul un teritoriu al „Țării” lor istorice, având în vedere legăturile istorice și culturale dintre populația românească din zonă și restul țării. 

Concluzie

Contradicțiile dintre „Țară” și „Stat” în cazul României reflectă complexitatea procesului de formare a statului național român. Deși granițele politice ale statului au evoluat în funcție de schimbările geopolitice, sentimentul de apartenență la „Țara românească” continuă să fie viu în rândul românilor din afacerea granițelor și al celor care trăiesc în teritoriile istorice pierdute. Aceste contradicții rămân un subiect de dezbatere politică și culturală, având un impact semnificativ asupra identității naționale și relațiilor externe ale României. 

EXEMPLUL REPUBLICII MOLDOVA: O „ȚARĂ” ROMÂNEASCĂ, 

DAR UN STAT SEPARAT

 Republica Moldova constituie un exemplu ilustrativ al contradicției dintre „Țară” și „Stat” în contextul românesc. Această discrepanță se manifestă clar în structura culturală și politică a teritoriului, unde elementele identitare și istorice comune cu România se confruntă cu realitatea unui stat cu suveranitate proprie și un statut internațional independent. 

Identitatea culturală 

Majoritatea populației din Republica Moldova este de origine etnică română și vorbește limba română. Aceasta este un element esențial care leagă Republica Moldova de România din punct de vedere cultural. În pofida schimbărilor politice și istorice, limba română rămâne un simbol fundamental al unității culturale dintre cele două țări. Mai mult decât atât, istoria Republicii Moldova este strâns legată de România, începând cu formarea Principatului Moldovei și până la unirea celor două state românești în 1918. De asemenea, tradițiile, obiceiurile și valorile culturale, în mare parte, sunt comune în ambele state.

Totuși, începând cu perioada sovietică, Republica Moldova a fost supusă unei politici de rusificare și de promovare a unei identități distincte, care a dus la formarea unui sentiment de separare culturală. După obținerea independenței în 1991, Republica Moldova a încercat să își construiască o identitate națională proprie, dar legătura cu România rămâne puternică la nivel cultural și lingvistic.

Aceste realități au generat o situație complexă: în ciuda legăturilor evidente cu România, o parte dintre locuitorii Republicii Moldova continuă să se identifice ca „moldoveni”, o etichetă care reflectă mai mult o apartenență la un stat separat decât o cultură distinctă față de cea românească. De-a lungul decadelor de ocupație sovietică, termenul de „moldovean” a fost promovate ca un concept național separat, iar identitatea „moldovenească” a fost tot mai mult asociată cu ideea de independență față de România. 

Statutul politic 

Republica Moldova, din punct de vedere politic, este un stat suveran și independent, recunoscut internațional ca atare. După destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, Moldova a proclamat independența și a început să își construiască structuri proprii de guvernare, inclusiv un sistem politic, o constituție și o politică externă distinctă față de România. Statul moldovean are propriile sale instituții și legi, iar politica sa externă se concentrează pe relații cu statele vecine, în special cu Federația Rusă, și cu organizațiile internaționale în care este membru, cum ar fi ONU și OSCE.

În ciuda legăturii culturale și istorice cu România, politica moldovenească s-a aflat adesea într-o dilemă între orientarea spre Est, datorită legăturilor economice și politice cu Rusia, și dorința unor părți ale populației de a se alătura Uniunii Europene, în spiritul unei apropieri mai mari de România și Vest. Această separație a condus la tensiuni interne, în special în ceea ce privește politica identitară și integrarea în structuri internaționale. În contextul geopolitic actual, Republica Moldova se confruntă cu provocări majore, inclusiv tensiunile legate de regimul transnistrean (un teritoriu separatist prorusesc), care agravează sentimentul de instabilitate și incertitudine privind viitorul său.

 

Tensiuni identitare și politice 

Una dintre cele mai mari provocări în Republica Moldova o constituie divizarea internă între cei care se identifică drept români și cei care se consideră moldoveni. Această problemă este alimentată atât de istorie, cât și de politica națională. Mulți locuitori din sudul și estul țării, care au avut contacte mai strânse cu influențele rusești și sovietice, se identifică cu termenul de „moldovean”, având o viziune mai separată față de România. În schimb, locuitorii din vestul țării și cei care au avut acces la educație în limba română sau au trăit în apropierea graniței cu România tind să se identifice ca români.

Această diviziune este reflectată și în politica internă, unde partidele pro-europene și pro-românești se află într-o competiție continuă cu partidele proruse, care promovează o identitate moldovenească distinctă și o orientare externă favorabilă Rusiei. Pe măsură ce Republica Moldova înregistrează progrese economice și politice către integrarea în Uniunea Europeană, tensiunile identitare continuă să reprezinte o problemă centrală în procesul de consolidare a statului moldovean.

 Concluzie

Republica Moldova este un exemplu de „Țară” românească, din punct de vedere cultural și lingvistic, dar un stat separat în ceea ce privește structurile politice și internaționale. Contradicțiile dintre identitatea culturală comună cu România și suveranitatea politică a statului moldovean sunt sursa unor tensiuni continue în rândul populației și între autoritățile politice din Republica Moldova. Deși legăturile istorice și culturale sunt puternice, realitatea politică actuală impune o delimitare clară între „Țara românească” și „Statul moldovean”, iar această separare continuă să influențeze relațiile dintre România și Republica Moldova. 

IMPACTUL ACESTOR CONTRADICȚII 

Contradicțiile dintre „Țară” și „Stat” în cazul României au un impact semnificativ asupra relațiilor internaționale, identității naționale și rolului diasporei românești. Aceste contradicții generează nu doar tensiuni politice, dar și dezbateri esențiale despre natura naționalismului românesc și despre cum este percepută România în afacerea internă și externă. De asemenea, afectează percepția globală a statutului României ca stat național, influențând dinamica regională și relațiile geopolitice. 

1. Tensiuni geopolitice

România, aflată în mijlocul regiunii Balcanice și la granița dintre Europa Centrală și Estică, se confruntă cu provocări geopolitice generate de legăturile istorice și culturale pe care le are cu Republica Moldova. La nivel politic, România este un susținător activ al integrării Republicii Moldova în structuri europene și internaționale, precum Uniunea Europeană, însă acest sprijin se află într-o tensiune constantă cu respectarea suveranității și independenței Moldovei.

Începând din perioada interbelică, dar și după 1991, România a fost un promotor al relațiilor de apropiere cu Republica Moldova, subliniind aceleași rădăcini culturale și istorice. Deși această solidaritate este susținută de legături strânse în domeniul educației, culturii și limbii, România trebuie să navigheze cu prudență prin conflictele interne din Moldova legate de identitatea națională (română versus moldovenească). Această situație a generat tensiuni politice atât în interiorul Republicii Moldova, unde unii aleg să se identifice ca moldoveni și să sprijine o politică de distanțare de România, cât și pe plan extern, unde Rusia joacă un rol important în a sprijini separarea regiunii transnistrene și a descuraja integrarea Moldovei în Uniunea Europeană.

România încearcă să sprijine Republica Moldova, dar fără a pătrunde în afacerea internă a acesteia sau a amenința suveranitatea statului moldovean, ceea ce creează o situație geopolitică sensibilă și complicată. 

2. Dezbateri despre identitatea națională

Un alt impact semnificativ al contradicțiilor între „Țară” și „Stat” în cazul României este legat de dezbaterile continue despre identitatea națională. Conceptul de „Țară” românească este, în mod natural, mai larg decât granițele actuale ale statului, deoarece românii se identifică cu teritorii istorice care au fost parte din România în trecut, dar care acum sunt parte din alte state (precum Basarabia, Bucovina de Nord și Transilvania).

Aceste contradicții determină, în mod indirect, o dezbatere continuă despre ce înseamnă cu adevărat „națiunea română”. Unii români consideră că unirea cu Republica Moldova ar fi un pas important pentru consolidarea unității naționale, în timp ce alții subliniază riscurile politice și economice ale unei astfel de acțiuni. În acest context, identitatea națională a României se află într-o continuă redefinire, în special datorită diversității etnice și culturale din regiunile istorice, dar și a impactului modernizării și globalizării. Astfel, termenul de „țară” ajunge să devină un simbol al unei legături culturale și istorice care nu este întotdeauna în concordanță cu realitățile politice și teritoriale.

Această situație generează confuzie în rândul populației, care trebuie să concilieze legătura profundă cu acele teritorii istorice, pe de o parte, și respectarea suveranității și a integrității teritoriale a statului român, pe de altă parte. 

3. Rolul diasporei românești

În contextul acestor contradicții, diaspora românească joacă un rol esențial în păstrarea identității culturale și a legăturilor cu „Țara” românească. De-a lungul decadelor, milioane de români au emigrat, iar aceștia contribuie semnificativ la promovarea limbii, culturii și tradițiilor românești în afacerea internațională. Chiar dacă nu se află în teritoriul statului român, aceștia continuă să se considere o parte activă a „Țării românești”, chiar și în absența unei unități teritoriale.

Diaspora românească, în special cea din Republica Moldova, Italia, Spania și Statele Unite, reprezintă un liant simbolic între „Țara” românească și Statul Român. Această rețea globală de români facilitează o percepție extinsă a României ca o „Țară” unită din punct de vedere cultural, chiar dacă granițele statului sunt diferite. De asemenea, rolul diasporei în influențarea politicii externe și în sprijinirea unei relații mai strânse cu Republica Moldova este semnificativ.

De-a lungul timpului, în special în perioada postcomunistă, diaspora a contribuit la dezvoltarea economică a României, prin remitențele trimise în țară, dar și la consolidarea unei identități naționale care transcende granițele statului. Totodată, în contextul politicii de reunificare, diaspora română poate juca un rol important în sprijinirea unui proces de apropiere a Republicii Moldova de România. 

Concluzie

Impactul contradicțiilor între „Țară” și „Stat” asupra României nu este limitat la probleme geopolitice și identitare. Aceste contradicții influențează percepțiile interne și externe ale națiunii române, și joacă un rol important în modelele politice și economice actuale. Tensiunile geopolitice, dezbaterile despre identitatea națională și rolul diasporei sunt toate legate de această diferențiere între „Țară” și „Stat”, iar modul în care România va naviga aceste contradicții va avea un impact semnificativ asupra viitorului său politic și cultural. 

 CONCLUZIE DETALIATĂ 

România constituie un exemplu semnificativ al contradicției și divergenței între conceptul de „Țară” și cel de „Stat”, oferind o înțelegere profundă a complexității identității naționale și a relațiilor geopolitice din regiune. Această distincție se reflectă în faptul că, deși Statul Român este o entitate politică bine definită prin granițele sale naționale și recunoscute internațional, „Țara românească” depășește aceste granițe și include teritorii și comunități etno-culturale care, deși au legături istorice și identitare profunde cu România, nu sunt parte din statul actual. 

Identitatea națională și complexitatea culturală

În primul rând, pentru români, „Țara” reprezintă mai mult decât un simplu teritoriu administrativ sau politicos. Țara românească este o entitate culturală și simbolică, care cuprinde regiunile istorice precum Basarabia, Bucovina, Transilvania și alte teritorii care au fost, la un moment dat, parte integrantă a spațiului românesc. Aceasta înseamnă că, deși teritoriile respective nu mai fac parte din Statul Român, ele sunt percepute în continuare ca fiind o extensie a „Țării” și, implicit, a identității românești. Astfel, în mentalitatea colectivă, România ca „Țară” include întreaga comunitate românească, fie că trăiește pe teritoriul actual al statului, fie în afacerea acestuia.

Aceste legături istorice și culturale sunt adânc înrădăcinate în conștiința națională și continuă să influențeze sentimentul de apartenență al românilor, chiar și în afacerea granițelor actuale ale statului. În acest sens, identitatea românească nu este limitată doar de teritoriul statal, ci este legată de o istorie comună și de o unitate culturală care continuă să unească românii din întreaga lume. Acest sentiment de unitate transcende diviziunile politice și administrative create de evenimente istorice, cum ar fi destrămarea Imperiului Austro-Ungar, invaziile externe sau impunerea de frontiere artificiale. 

Geopolitica și relațiile regionale

Din punct de vedere geopolitic, distincția dintre „Țară” și „Stat” joacă un rol esențial în definirea relațiilor externe ale României, în special în raport cu statele vecine care au populații românești importante sau care au fost parte din „Țara românească” istorică. Un exemplu relevant este Republica Moldova, care, deși este un stat independent, are o majoritate de locuitori care se identifică ca români. Astfel, în relațiile cu Republica Moldova, România nu se poate comporta doar ca un stat vecin, ci și ca o națiune care își consideră părți ale „Țării” sale regiunile separatiste, fiind un subiect constant al dezbaterii politice și al tensiunilor identitare. Relațiile României cu statele vecine, precum Ucraina și Serbia, sunt influențate de prezența unor comunități românești semnificative pe aceste teritorii și de dorința de a proteja drepturile și cultura acestora, consolidând astfel legăturile românești care depășesc granițele statale.

Această dinamică geopolitică creează, însă, o serie de provocări și contradicții. România trebuie să echilibreze, pe de o parte, politica externă și suveranitatea sa ca stat național, iar pe de altă parte, să păstreze legăturile istorice și culturale cu teritoriile și comunitățile din afacerea granițelor sale. În plus, fenomenul migrației și al diasporei românești, care include milioane de români în afacerea granițelor Statului Român, adâncește și mai mult complexitatea acestor relații, generând o percepție globală a „Țării românești” care nu poate fi redusă doar la teritoriul statal. 

Provocări pentru viitor

În acest context, România trebuie să gestioneze nu doar provocările economice și politice interne, dar și relațiile externe cu vecinii săi, fiind conștientă de diversitatea identitară și de diversitatea percepțiilor asupra „Țării” și „Statului”. În timp ce statul român va continua să funcționeze conform reglementărilor sale internaționale și internaționale, sentimentul de „apartenență la Țară” rămâne un concept fluid, care depășește granițele sale politice. În această dinamică, România va trebui să balanceze între menținerea unei identități naționale unice și diversificarea relațiilor externe, având în vedere complexitatea și pluralitatea „Țării” sale.

Astfel, înțelegerea și abordarea diferenței dintre „Țară” și „Stat” devine esențială, nu doar pentru analiza geopolitică a României, dar și pentru abordarea complexă a identității naționale într-un context internațional tot mai interconectat.

 Autor: Iurii Moisei ©