Pieseta ,,Lupta de la Lipnic sau Ştefan cel Mare şi tătarii"

Notă istorică:

„La Lipnic, localitate pe Nistru, unde la 20 august 1470 Ştefan cel Mare a înfrânt o mare oaste a tătarilor de pe Volga, luîndu-l prizonier pe fiul hanului Ahmed. Potrivit tradiţiei, hanul a trimis o solie de 100 de tătari prin care cerea eliberarea fiului, făgăduind în schimb atîta aur cît cîntărea acesta. Drept răspuns Ştefan cel Mare porunci ca fiul hanului să fie tăiat în patru bucăţi, iar 99 de tătari fură traşi în ţeapă şi doar unul, crestat la nas, a fost trimis îndărăt ca să spună ce a văzut.”

„Dicţionar de istorie medie a Moldovei”

Pieseta ,,Lupta de la Lipnic sau Ştefan cel Mare şi tătarii"

autor Iurie Moisei

Această piesă, intitulată "Lupta de la Lipnic sau Ștefan cel Mare și tătarii", pare a fi o dramatizare a unor evenimente istorice din perioada domniei lui Ștefan cel Mare în Moldova. Piesa prezintă lupta moldovenilor împotriva tătarilor, precum și deciziile dificile pe care le ia Ștefan cel Mare în ceea ce privește prizonierii și negocierile cu tătarii.

Piesa are un decor detaliat, personaje bine definite și un dialog concentrat pe momentele-cheie ale conflictului și ale luării deciziilor. De asemenea, se observă elemente religioase importante, precum rugăciuni și referințe la credința creștină a lui Ștefan cel Mare.

Este o reprezentare teatrală a unor evenimente istorice semnificative și a unor aspecte ale mentalității și valorilor din acea epocă.

Personajele :

ACTUL I.

 Decor:

Scena este situată pe câmpul de luptă lângă Lipnic. În mijlocul scenei se află cortul tătăresc. La intrarea în cort, o lance și un scut sunt așezate pe pământ. În partea dreaptă, o stâncă înconjurată de pădure, iar în stânga, copaci și tufișuri.

 Fonul audio-muzical:

- Trompetele de luptă

- Sunetul de luptă cu zăngănit de arme

- Nechezatul cailor

- Răcnitul de luptă

- Dangătul clopotelor bisericești

- Coru bisericesc

 Amenajarea scenei: 

Tabăra tătarilor în timpul unei lupte. În partea dreaptă a scenei, o masă cu o călimară și o pană de gâscă. În planul doi, cortul tătarilor. Se aud sunete de luptă, răcnite, și nechezatul cailor.

Scena 1.

Intră cronicarul cu o carte mare în mână și se așază la masă. Cronicarul scrie și povestește.

 Cronicarul:

-  Fu vara leatului 1470, țara era pustiită de hordă tătărească. Femeile și pruncii erau prinși și legați în robie, iar cei ce rămăseseră așteptau vești de la tați și soți, ce erau în război.

- Oștirea domnitorului Ștefan se strânse în apropierea Nistrului, lângă pădurea Lipnicului. La 20 august, oastea tătarilor din Volga fu biruită de domnul Țării Moldovei, Ștefan cel Mare. Tabăra tătară fu înconjurată de oastea moldovenească.

Ahmed, înfricoșat, iese din cort, iar lângă ușa sa se află soldații tătari.

 Ahmed:

- Câtele lupte am dat cu ostașii mei cruzi? Câte robi am dus, câți boi am jefuit, câți cai am adus în țara tatălui meu, Mamac-han? Dar acest valah nemernic, Ștefan, ne-a fost crud. Oastea mea a distrus-o, robii i-a slobozit, iar toată prada mea a fost răpită. Sunt încolțit de ghiaurii lui. Încet încet voi încerca să mă sustrag.

Începe lupta vizavi de cortul tătaresc, iar sunetele luptei cresc în intensitate. Apar voinicii moldoveni, pîrcălabul de la Soroca, Pîrvul, și Ștefan cel Mare.

Ostașii moldoveni atacă cu strigăte de luptă "UCIDE!"

Ostașii tătari și Ahmed încearcă să lupte cu săbiile și lancele lor. Fiind înconjurați de oastea lui Ștefan, ostașii tătari sunt omorâți, iar Ahmed este luat prizonier.

 Ştefan cel Mare către sală:

- Ce nenorocire a dat asupra ţării noastre! Mulţi vrăjmaşi au trecut prin sabia noastră, dar încă mai sunt mai mulţi în Moldova. Doar credinţa în Bunul Dumnezeu şi dragostea de patrie ne-au mai rămas.

 Tristă-i viaţa pe la noi

Ţara-i mică, vreme-ai grea.

Plânge lumea în nevoi

Soarta-i dură, chiar e rea.

 Dumnezeul cel din cer

Ne-a uitat, ne-a părăsit.

Sabia lui cea de fier

Taie neamul răzvrătit.

 Depărta-ta-i de cel Sfânt

Păcătoşi suntem cu toţi.

Ignorăm a Lui Cuvânt

Mândri, răi, curvari şi hoţi.

 Mântuiţi noi vom ajunge

Dacă Sfântul v-a dori.

Întunericul să alunge,

Altfel, veşnic vom muri.

 Pocăindu-ne în lacrimi

Pe Isus Hristos rugând.

 Ne-am dezis de rele patimi

Haina neagră lepădând.

Numai El ne va salva

Sufletul cel omenesc.

Viaţa veşnică va da

Fiul Sfântului ceresc.

Ştefan către ostaşi:

- Fraților întru Hristos! Victoria asupra tătarilor a fost câștigată și cu ajutorul apărătorului nostru, Sfântul Gheorghe. Slavă Ție, Doamne! Preoții, să bată clopotele și să pomenească vitejii ostași căzuți la datorie. Prin faptele lor, Moldova noastră se va mări și va străluci.

 Toți moldovenii împreună cu Ștefan fac semnul crucii. Se aud sunete de clopote bisericești și corul bisericesc.

 Pîrcălabul de la Soroca, Pîrvul:

- Măria Ta! Oastea lui Ahmed a fost distrusă, mii de tatari au fost capturați. Robii eliberați și prada tătarilor au fost luate de țărani. Și-au vărsat sângele și vitejii noștri... Ce facem cu prizonierii, Măria Ta?

- Ce facem cu Ahmed, fiul hanului Mamac-bei?

 Ștefan cel Mare:

- Boierule Pîrvu! Ați luptat ca niște adevărați voinici, mai ales străjerii tăi soroceni. Fiecare căpitan de cetate va primi rangul de boier! În ceea ce privește prizonierii, toți prizonierii trebuie decapitați!

- În ceea ce-l privește pe Ahmed, fiul lui Mamac-bei, trebuie pus în lanțuri. Ceasul lui lui nu a venit încă!

 Ștefan și boierul Pîrvu pleacă. Ostașii moldoveni îl pun pe Ahmed în lanțuri și îl duc după culise.

 ACTUL II.

 

Decor, mobila, butaforia:

Pe scenă în mijloc stă cortul tătăresc. Cortul este împodobit cu un covor oriental. La dreapta aşternut stă un covor oriental. Pe covor sunt aşezate pierne, perine. La dreapta de covor stă o măsuţă  acoperită cu broderie orientală. Pe măsuţă stă un ulcior oriental, ceaşte pentru cafea, pe o tavă. Lîngă covor se află un sunduc oriental plin cu galbeni de aur. În dreapta scenei stă o măsuţă. Pe măsuţă stă o călimară şi o pană de gîscă.

 Fonul audio-muzical:

 Amenajarea scenei: Cortul Hanului tătăresc Mamac-bei. Se aude muzică orientală. Pe prim plan Mamac-bei, care agitîndu-se se plimbă nervos dintr-o parte în alta.

 

Scena 1.

Cronicarul:

- Detaşamentele de izgon ai voinicilor moldoveni au urmărit rămăşiţele tătăreşti, însă o ceată de tătari au trecut Nistrul. În 30 zile tătarii au gonit caiii lor pînă în tabăra hanului Mamac-bei. Vestea tristă l-a înfricoşat pe han. Frica şi ura a întrat în toată ţara tătărească.

 Mamac-bei:

 Întră Mustafa însoţit de 2 ostaşi tătari. Muzica orientală se stinge.

 Mustafa :

 Mamac-bei:

 

Mustafa :

 Mustafa pleacă. Ostaşi tătari i-au sunducul cu aur.

 ACTUL III.

 

Decor: În partea stângă a scenei se află tronul Moldovei, plasat pe un postament cu un prag mic. În centrul scenei se află ușa ovală, iar în partea dreaptă se găsește o măsuță pe care se află o călimară și o pană de gâscă.

 Fonul audio-muzical:

 

 

Scena 1.

Cronicarul:

- După victoria asupra tătarilor, Marele Voievod Ștefan cel Mare a înființat o mănăstire închinată Sfântului Gheorghe, apărătorul Moldovei.

Ștefan cel Mare intră în încăpere cu o lumânare aprinsă și se apropie de icoană pentru a se ruga:

 Ştefan cel Mare intră în încăpere cu o lumînare aprinţă se apropie de icoană şi se roagă:

 Doamne, Doamne ,Dumnezeul meu,

Ştii că iar şi iar te rog,

Ştii ce am la suflet eu

Căci la suflet am un foc.

 Tot ce este pământesc

E din voia Ta Părinte.

Soarta neamului lumesc

Creatura Forţei Sfinte.

 Eu Te rog, păzeşte Ţara,

Neamul nostru românesc.

Şi norocul adă-l iară,

Pe pământul strămoşesc.

 Adă Ziua Bucuriei,

Liber să ne fie neamul.

Fericirea reîntregirii

Să sărbătorim noi hramul

 Tare vreau să fim uniţi,

Într-un gând de libertate.

Fii suntem ai Tăi iubiţi,

Tu ne poţi salva de moarte.

  Scena 2.

 Decor: La Suceava, în curtea Domnului, se adună Sfatul boierilor pentru a decide viitorul țării. Ștefan cel Mare stă pe tronul Moldovei. Intră un vornic moldovean.

 Vornicul moldovean:

- Măria Ta, avem o solie de la Hanul tătarilor care dorește să discute cu tine. Sunt 100 de păgîni soli, iar Mustafa, căpetenia lor, te roagă să le primeşti solia.

 Ștefan cel Mare către boierii prezenți și boierul Pîrvu:

- Vedeți, stimați boieri, că bătălia de la Lipnic a fost o victorie semnificativă pentru oastea noastră, iar tătarii vin să ne ceară eliberarea lui Ahmed.

- Boier Pîrvu, asigurați-vă că se pregătesc țepi de dimensiuni mari, deoarece oaspeții noștri sunt la fel de "mari".

- Aduceți-l pe Ahmed!

 Ostașii moldoveni îl trag pe Ahmed, care este  în brîncă.

 Ştefan cel Mare:

 Trompetele sună. Mustafa intră însoțit de doi ostași tătari, purtând un cufăr/sunduc cu galbeni. Mustafa se adresează cu aroganță lui Ștefan.

 Mustafa :

 Ostașii tătari deschid cufărul/sunducul cu aur și îl așază în fața lui Ștefan. Apoi se înclină și iau loc după Mustafa.

Scena 2.

  

Ştefan cel Mare către Mustafa:

Dar voi, dacă aveţi aur, de ce aţi călcat pămîntul meu cel sărac ? Să-l ardeţi ? Să-l jefuiţi?  Să-l prădaţi ?!

 

Ștefan cel Mare dă o comandă fermă către boierul Pîrvu:

 Ștefan cel Mare:

- Boierule Pîrvu, ascultați-mă cu atenție și executați această poruncă cu hotărâre:

- Ahmed, fiul hanului Mamac-bei, va fi tăiat în patru părți, iar hoiturile lui vor fi aruncate la căini, astfel încât nici urmă să nu mai rămână din el. Cîinelui moarte de căine ! Lăsați cîinii să-și facă datoria.

- În ceea ce privește cei 99 de soli, ei vor fi trași în țepe. Asigurați-vă că țepile sunt înalte, în concordanță cu rangul lor de solie. Aceasta va servi drept avertisment pentru cei care îndrăznesc să atace Moldova.

  

Ștefan cel Mare adresează o ultimă comandă lui Mustafa, demonstrând hotărârea și fermitatea sa:

 Ștefan cel Mare:

- Mustafa, pentru gestul tău de a veni cu această solie, îți voi cruța viața, dar nu vei pleca nevătămat. Vei fi crestat la nas, astfel încât să amintești pentru totdeauna de ziua aceasta. Apoi, vei fi eliberat și vei transmite un cuvânt  lui Mamac-bei din partea mea.

- Spune-i lui Mamac-bei următoarele cuvinte: "Ștefan nu va ierta niciodată vrăjmașii țării sale, deoarece Moldova nu aparține lui, nu aparține copiilor lui, ci va rămâne întotdeauna a urmașilor, a urmașilor, a urmașilor poporului nostru!"

 Scena finală este plină de dramatism și impact.

Pîrcălabul Pîrvu și ostașii moldoveni execută sentința, iar tătarii, condamnații, suferă consecințele acțiunilor lor. Sunetul loviturilor, răcnitele și lătratul câinilor adaugă la tensiunea momentului. Tătarii se roagă la Ştefan să-i cruţe.

 Apoi, melodia glorioasă care răsună în fundal în momentul în care ostașii moldoveni și boierul Pîrvu ies pe scenă sugerează mândria și unitatea poporului moldovean în fața amenințărilor.

 

Boierul Pîrvu către spectatori:

 Puterea a noastră – unirea de forţe.

Din inimi arzânde aprinde-vom torţe !

Cu noi Dumnezeu, Libertatea şi Viaţa,

Eroic luptând înspre moarte cu faţa.

 

Ştefan cel Mare către spectatori:

Izbânda pe noi ne aşteaptă curând,

Mai sus Tricolorul în vânt fluturând !

Şi demni  ca să fim de-al strămoşilor sânge,

Ridică-te frate şi paloşul strânge !

 

Boierul Pîrvu către spectatori:

Îndreaptă hotarul cu mâna de-oţel,

Vrăjmaşii să moară şi laşii la fel !

Suntem băştinaşi - fiii Daciei Mari

Şi moarte nu-avem şi suntem cei mai tari.

 

Final. Cortina.