„Giganții din Carpați” — fragmente dintr-un raport clasificat. Mărturia unui maior în rezervă

 (Document declasificat parțial, sub rezerva protejării surselor)

Mă numesc maior (r) Adrian C. (Numele și prenumele schimbat), fost ofițer în cadrul Forțelor Terestre Române.
Am ezitat mult înainte de a vorbi despre ceea ce știu. Dar acum, la aproape 25 de ani de când am fost informat oficial, cred că este momentul ca adevărul să fie cunoscut — fie și numai fragmentar. 

Totul a început într-o dimineață de noiembrie, la începutul anilor 2000, când am fost convocat, împreună cu câțiva colegi din structurile operative, la o ședință cu caracter STRICT SECRET în cadrul unei unități militare din zona centrală a țării. Prezentarea a fost susținută de un colonel din Statul Major, secondat de un civil — specialist în antropologie arhaică (ulterior am aflat că era colaborator al Ministerului Apărării). Tema era complet neobișnuită: „Fenomenul ,,Gardienii Timpului”. Evenimente recente și istoric cunoscut.”

Am ridicat atunci o sprânceană. Toți din sală au făcut-o. Era pentru prima dată când auzeam oficial asemenea termeni într-un cadru militar.

Ni s-au prezentat imagini de arhivă, documente cu ștampila de secretizare și înregistrări foto și video realizate în pădurile din munții Apuseni, în cursul unei expediții neoficiale organizate de trei cadeți ai Academiei Forțelor Terestre din Sibiu, cu sprijinul discret al unui profesor de istorie militară.

Din ceea ce țin  minte eu textul secret invoca următoarele: ,,Era o dimineață mohorâtă de toamnă în Apuseni, când trei tineri cadeți — Andrei, Maria și Ion (prenumele schimbate)— au pornit într-o misiune care avea să le schimbe viețile pentru totdeauna. Ghidați de legendele locale și pregătiți cu echipament militar de ultimă generație, au pătruns adânc în pădurile dese, acolo unde nimeni nu îndrăznea să calce.

Ceea ce au surprins camerele lor video sfidează orice explicație logică: ființe uriașe, acoperite cu blană deasă, cu ochi ce emanau o inteligență stranie, mișcându-se în liniște prin ceața munților.

Martorii oculari — antrenați să facă față situațiilor extreme — au rămas stupefiați. Imaginile obținute, analizate apoi împreună cu reputatul profesor de istorie militară NIcolae Petrescu (numele și prenumele schimbat), confirmă: nu este halucinație, nu este farsă. „Giganții nu sunt doar mit. Ei sunt parte a unui echilibru ancestral pe care îl înțelegem prea puțin” — declară profesorul într-un interviu exclusiv.”

Ce ni s-au prezentat pe ecran mi-a rămas întipărit în memorie: Siluete umanoide de proporții colosale, acoperite cu blană, deplasându-se lent și metodic prin pădurea cufundată în ceață.

Mișcările lor nu erau deloc primitive. Din contră — înregistrările arătau un comportament coordonat, aproape ritualic. Unul dintre indivizi a fost filmat atingând cu respect trunchiul unui arbore bătrân, ca într-un gest de comuniune.

Oficial, ni s-a comunicat că: ,,Gardienii Timpului”, cum sunt pomeniți ființele în legende, nu sunt considerați o amenințare directă; aparițiile lor au fost raportate intermitent de-a lungul deceniilor; fenomenul este monitorizat discret, iar dezvăluirea către public este nerecomandată, pentru a preveni valuri de curiozitate dăunătoare în zonele respective.

La acea ședință colonelul a subliniat: „Aceste entități fac parte dintr-un echilibru natural vechi de mii de ani. Nu trebuie provocate, vânate sau aduse în atenția mass-media. Sunt ființe arhaice de pe planeta noastră și s-au adăpostit în zonele nepopulate ale Carpaților”

Am aflat ulterior, pe canale neoficiale, că expediția cadeților fusese una cât se poate de reală: Andrei, Maria și Ion — tineri cu pregătire militară solidă — documentaseră cu meticulozitate întâlnirea. Informațiile lor au fost preluate de structuri speciale și clasificate.

Se vorbea, printre noi, că astfel de ființe fuseseră observate și în alte masive montane — nu doar în Apuseni, ci și în Făgăraș, Bucegi și Retezat.

De atunci, la fiecare convocare anuală a rezerviștilor, la mesele noastre mai neoficiale, subiectul revenea ciclic. Unii se întrebau dacă nu era vorba de vreun proiect experimental — dar cei care văzuseră imaginile originale știau: acolo, în codrii Carpaților, există ceva ce depășește înțelegerea noastră.

Astăzi, după ce au trecut anii, mă simt dator să consemnez aceste fapte. Fie și fragmentar. Fie și dacă nu vor fi pe deplin crezute. Pentru că într-o zi, poate, când lumea va fi pregătită, vom înțelege cu adevărat cine sunt acești ,,Gardieni ai Timpului” și ce rost au în marea ecuație a acestor munți bătrâni.

Semnat,
maior (r) Adrian C., fost ofițer al Forțelor Terestre Române.

NB. Ce urmează?

Autoritățile, informate discret despre expediție, ar lua în considerare clasificarea zonei drept rezervație cu acces restricționat. Surse din mediul academic susțin că alte echipe — unele internaționale — ar fi deja interesate să studieze fenomenul.

Un singur lucru este clar: după această descoperire, munții Carpați nu vor mai fi priviți niciodată la fel. 

Ne vom întreba: Ce alte taine mai ascund codrii seculari?
Cine sunt cu adevărat ,,Gardienii Timpului”? 

Autor: Iurii Moisei ©